maybe…maybe

O zi normala ca inceput…  Apoi m-a cuprins tristetea.  Gura mi s-a uscat si inghiteam in sec… nu stiu de unde venea atata tristete.  Ma asez pe pat si imi iau fata in palme…lacrimile curg, dar ce rost au? Unde e stropul ala de nebunie, unde e sclipirea din ochii mei, unde e copilaria din sufletul meu…unde sunt eu? Am facut ce am vrut sa fac, nu am lasat loc de regrete, de ce as lasa loc durerii?   Si in secunda aia am simtit ca pierd tot, … ca oamenii la care tin dispar in ceata… ce trist , cata frustare, cate lacrimi…cata falsitate la oameni, fatarnicie si mandrie prosteasca… Mi-au taiat aripile…

 Intr-adevar, se pare ca am gresit totul in viata datorita faptului ca n-am invatat sa NU iubesc.  Mereu si mereu am iubit si am oferit tot ce am avut, fara sa ma gandesc ca asa nu va fi bine sau ca asa gresesc.   Nu regret nimic, pentru ca stiu ca indiferent ce va veni in viata mea, ce voi trai, ce voi pierde ce voi castiga, va fi pentru ca vad cu inima, cred cu inima, aleg cu inima.   Poate ca ma apar cu orgoliul sau chiar atac cu orgoliul dar de trait nu stiu decat sa traiesc naiv, cu inima deschisa.  Se pare ca pana la urma asta a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o!  Ce il costa pe cel de langa sa accepte ce ii ofer? Nimic…  Mai mult decat atat, de ce nu a avut nimeni nevoie de iubirea mea?  Daca nu o ofeream, ce as fi putut face cu ea?  Intrebari fara raspuns, intrebari ciudate, intrebari care nu ar trebui puse niciodata!  Nu mi-a fost greu sa ofer, am facut-o cu placere, am dat tot ce am avut, fara rezerve; gresind, iertand, iubind,  suferind, plangand…  Nu am cerut nimic in schimb, poate am sperat doar sa fiu si eu iubita, dorindu-mi cu adevarat sa fiu fericita…  Nu am cum sa nu fiu uimita sau impietrita, cand vad ca toate sentimentele mele, iubirea pe care incerc sa o ofer, parca se izbesc de un zid rece de beton.  M-am straduit sa iubesc, mi-am oferit inima si sufletul, insa nu regret, pentru ca “o infrangere e numai mijlocul pe care ni-l da soarta pentru a vedea ce ne lipseste pentru a invinge.” In fond destinul nu se schimba si daca iti este dat sa nu fii iubit, orice ai alege, orice ai spera si orice ai face pentru asta, nu vei fi iubit niciodata. Atatea vieti traite la fel, atatea destine asemanatoare, nimic mai presus, nimic mai prejos, nici o forta care sa atraga ceva pozitiv in jurul tau.  Si unde ajungi?  Anii trec pe langa tine, nimic nu mai e la fel, fiecare isi va vedea de drumul lui chiar daca tu te-ai oprit din cale ca sa-l asculti. Doare! Doare mult! > Insa, tot acest timp nu se va mai intoarce niciodata, oricat ai vrea sa-l aduci inapoi! Totul a trecut, ai o singura viata, trebuie sa treci peste toate, sa te descurci si sa mergi mai departe!  … poate sunt confuza sau poate satula…